Suavis Clamoribus (Strigăte dulci)

...versuri scrise la sunetul ploii... eliberarea unui suflet ingîndurat prins în capcana vieţii, relatînd un caz adevarat; sau nu...

De sub salcie privim cerul pasionaţi
Privind lumina noastră cum urca în paradis,
Credeam că niciodată nu vom fi speriaţi
De un suflet închis.

În seara asta, pe stradă în lumina lunii
Vom arăta lumii că a greşit
 Prin umorul inert al gîndirii
Un vulgar şi aprig senzualism irosit.

Ca un copil blond şi pasionat
Prins în mreaja tinereţii,
Dînd dovadă de un suflet nevinovat
A spus adio vieţii...

Prin imaginea femeii iubite ucise,
Ca o căprioară blondă înjunghiată
 Înlacrimata şi stupida melancolie murise
Ca o joaca de copii nevinovată.

Salcie, se plînge azi,
Dupa cum am minţit sub stele
Că niciodata n-o sa cazi
Rîzaînd încrezator printre ele.

Încremenit în spasm şi cu impresia uitării,
O impresie de mizerie dureroasă
Caut cu disperare şansa scăpării
Crezînd ca nimănui nu-i pasă.

În fiecare noapte le-am citit din nou
Scrisorile prinse cu amintiri amare,
Disper, şi mă trezesc într-un cavou
Cu voci ce-ţi dau scăpare.

Aud voci în capul meu,
Am o voce ce este salvarea mea,
O voce ce mă scapă de greu,
O voce ce nu pare a fi rea.

"Urăşte să iubeşti şi iubeşte să urăşti".
Am o voce ce prezintăa absolutul,
O voce ce te face sa zîmbeşti
Şi puterea de a schimba trecutul.

Aud voci ce plîng in tăcere,
Voci ce rîd de plăcere,
Incrusta realitate mi se pare o prefacere
Iar explicaţiile amare o binefacere.

Îmi desfac aripile negre şi aştept
Să văd cum această mulţime pestriţă piere,
Lupt singur dîndu-mă un mare înţelept
Aşteptînd ca dreptatea să se prefacă în asfixiere.

Totul însă se schimbă într-o tainică durere.
Văd eroi murind pentru necunoscuţi
Şi am un gust de sînge plin de mizerie
Stînd deodata în faţa unei scene cu ochi muţi.

Văd întunericul care intră în trup
Pe cînd umbrele încep să vopsească scene,
Toate neplăcerile se adun într-un singur trup
Iar sîngele nu mai curge prin vene.

Un curs de apă a fluxurilor de indiferenţă
Fac numele meu sa creeze durere,
Salcie, se plînge azi, vocile nu mai fac vreo diferenţă,
Ele vor doar sînge şi sfîşiere.

Sunt îngrozit între aceşti patru pereţi,
Cu aceste aripi rupte cad în neant
Sunt atît de pierdut, înfipt în sute de săgeţi
Şi aştept în zadar cîteva cuvinte de diamant.

Atunci cînd lumea este plină de victime
În acest loc impur ciclul suferinţelor continuă,
Lovesc pietre ce cad în iad cu asprime
Iar strigătele sufletului mă extenuă.

Lumea mea începe să se prăbuşească;
Disperat, eu încerc să mă feresc
Însa refugiile sufletului doresc să lipsească
Ca eu niciodată să mai iubesc.

Toţi avocaţii sunt lipsiţi de apărare
Iar toţi judecătorii sunt vinovaţi.
Toţi doresc şi cea mai mica scăpare
Uitînd de prieteni, uitînd de părinţi, uitînd de fraţi.

Cînd am auzit sunetele trîmbiţei dintr-un foc,
Am ştiut că cineva mă va salva.
Lupta a fost pierdută, si recunosc
Că viaţa a crescut ceea ce eu nu pot dizolva.

Tristeţe am transportat adînc în inima mea
Creîndu-se o inevitabilă izolare,
Credeam că lumina întunericului nu va apărea
Iar pe pajiştea unde am minţit nu va fi vreo floare.

Plin de durere şi suferinţă, o rază mi s-a arătat:
Am visat-o pe ea, copilul blond si pasionat,
Însa de la trupul suav si bine sculptat
Am văzut un trup vînăt şi deziluzionat.

- Nu-mi rosti numele meu, eu sunt durerea,
Spune-mi că sunt fără speranţă, pierdut !-
Însa cuvintele mele, extragerea, lăcrimarea,
Durerea din ochii mei nu s-au văzut.

- Într-adevăr, merită toate? M-ai ruinat,
Ziua în care tu nu te-ai întors şi ai fugit
Simţeam că în mine se cicatrizează răni, leşinat
Am fost, şi foarte dezamăgit.-

Chipul ei era ca ceara, însă nu conta,
Vroiam ca întrebările mele să o doboare
Şi să ştie ca nimic nu mă mai poate încînta.
Însă nimic. Părea o nepăsătoare.

Deodata, chipul ei dispăru, însă,
O voce calda m-a făcut să lăcrimez
Şi am simţit din nou o inimă aprinsă
Ce m-a făcut din nou să visez.

- În seara asta,  pe stradă în lumina lunii
Dincolo de suferinţa pe care ai cunoscut-o
Sper ca-ţi vei găsi drumul inimii
Şi găseşte credinţa pe ca ai pierdut-o.

Ciclul suferinţelor vor continua
Dar amintirile te vor face mai puternic
Într-o zi, noi dom vom zbura
Şi ne vom privi din nou himeric.

Tristeţe ai transportat adînc în inima ta
Lupta nu a fost pierdută, ci cîştigată,
Căci tu ai lăsat pacea în gîndirea ta
Iar suferinţa a fost alungata.

Păstrează lumînari aprinse pe pervazul ferestrei,
În fiecare noapte voi vedea lumina,
Nu mă vei vedea stînd aici, aşa cum vrei,
Ci închide ochii şi vei simţi fericirea.-

Ea a spus că fiecare zi e un cadou
Şi că primul pas este să te laşi ghidat de soartă.
În sfîrsit, pot simţi din nou ploaia! M-am eliberat din cavou
Şi pot din nou să gust din cer fără ceartă.

Tristeţe am transportat adînc în inima mea,
Viaţa a crescut ceea ce eu nu pot invinge;
Însă chiar dacă oamenii te tratează cu pastile de sictir,
Nu te lăsa dus de bunăvoie în cimitir.

"Nu dispera cănd soarta de apasă
Si nu plînge de al tău destin
Căci după un chin, viaţa e mai frumoasă
Cum după soare, ceru-i mai senin."

Noi vom dori pace pentru totdeauna
Însa stau şi mă uit către apus
Cum toate suferinţele se adună
Si se transformă toate într-un Suavis Clamoribus.

........fi optimist, fi pregătit, speră...........