m-a simţit singur
în trup...
-Zboară! mi-a zis.
-Mi-e greu, Doamne...
Atunci, şi-a luat din suflet o lumină
şi mi-a pus-o în gînduri...
-Zboară! mi-a zis.
De atunci,
sîngerez cu sufletul..." (R. Irimie)
Cum să nu te simţi blestemat dacă atunci cînd simţi că ai început să guşti din cer, îţi dai seama că totul e o iluzie? Cum să nu suferi şi să plîngi ca un copil ce nu şi-a primit fericirea? Cum? Să crezi că după lungi călătorii în adîncul sufletului şi după lungi lupte cu mintea ta începi să speri că ceea ce ai cautat toată viaţa ta vei găsi în sfîrşit este doar o iluzie, o fantasmă a visului. Caut ceea ce este imposibil şi continui să fac asta. Curînd am crezut că am găsit acel lucru, însă m-am înşelat. Inima m-a înşelat. Sunt singur. Doar eu cu mintea mea. Gîndind în abis. Şi speranţa că voi găsi. Acel lucru. Fiorul... însă sunt blestemat să caut fără să văd. Şi la un moment dat l-am atins. Însă m-am înşelat. Ea.
Şi totul a zburat...
