Cea din urmă zi a unui condamnat...

Clădirea socială a trecutului se spirjinea pe trei stâlpi: preotul, regele şi călăul. Demult un glas a strigat "Dumnezeii se duc!". Nu demult un alt glas s-a ridicat strigând: "Regii se duc!". E cazul ca un al treilea glas să se ridice şi să rostească: "Şi călăul se duce!"
Vechea alcatuire se va nărui astfel, piatră cu piatră! Soarta va întregi astfel prăbuşirea trecutului.
Celor ca L-au regretat pe Dumnezeu li se poate spune: "Dumnezeu a rămas". Celor care regretă pe regii, li se poate spune: "Piatra a rămas". Celor care plâng după călău, n-avem nimic de zis.
Buna orânduire nu va dispărea odata cu călăul. Să nu credeţi asta. Bolta societăţii viitoare nu se va prăbuşi din lipsa acestei chei scârboase. Civilizaţia este un şir de prefaceri necontenite. La ce vom lua parte? La prefacerea pedepsei.
Blânda lege a lui Iisus va patrunde, în sfârşit, codul şi va străluci prin el. Crima va fi privită ca o boala. Şi pentru aceasta bolă se vor regăsi medici care sa înlocuiască judecătorii, iar spitalele, să ia locul ocnelor.
Libertatea şi sănătatea se vor aduna la un loc. Se va pune balsam şi ulei unde se punea cândva fierul şi focul. Se va obloji cu milă răul ce se trata cu mânie. Va fi simplu şi dumnezeiesc. Crucea ia locul spânzurătorii.
Iată totul...

Lacrimi de inger sau diavol? Cuvinte de safir sau de pelin? Ma zapacesc in toate acestea... si pot simti... ca sufletul imi lasa o urna cu sange, pastrat pentru mai tarziu, sa-mi aminteasca ca trecutul a fot creat din emotii... nemaiintalnite... contopite cu priviri salbatice si totusi calde... nu stiu ce sa fac, sa le prind sau sa le las? Sa privesc fisura zidului de unde rasare o lumina sau sa privesc in continuare pe fereastra o imagine data in reluare? Se spune ca trebuie sa-ti indeplinesti visul... dar de ce nimeni nu precizeaza ca si cosmarul este un  vis?

P.S.: am ales sa le prind... si a durut...

"Creatorul

m-a simţit singur

în trup...

-Zboară! mi-a zis.

-Mi-e greu, Doamne...

Atunci, şi-a luat din suflet o lumină

şi mi-a pus-o în gînduri...

-Zboară! mi-a zis.

De atunci,

sîngerez cu sufletul..." (R. Irimie)

Cum să nu te simţi blestemat dacă atunci cînd simţi că ai început să guşti din cer, îţi dai seama că totul e o iluzie? Cum să nu suferi şi să plîngi ca un copil ce nu şi-a primit fericirea? Cum? Să crezi că după lungi călătorii în adîncul sufletului şi după lungi lupte cu mintea ta începi să speri că ceea ce ai cautat toată viaţa ta vei găsi în sfîrşit este doar o iluzie, o fantasmă a visului. Caut ceea ce este imposibil şi continui să fac asta. Curînd am crezut că am găsit acel lucru, însă m-am înşelat. Inima m-a înşelat. Sunt singur. Doar eu cu mintea mea. Gîndind în abis. Şi speranţa că voi găsi. Acel lucru. Fiorul... însă sunt blestemat să caut fără să văd. Şi la un moment dat l-am atins. Însă m-am înşelat. Ea. 

Şi totul a zburat... 

Din scrîşnetul dinţilor ai reuşit să-mi vinzi o lacrimă smulsă din cioburile gîndurilor. Şi am crezut... Ai vrut să vezi cum ceaţa din faţa ochilor mei să-mi întunece din nou privirea, şi sa orbesc... Ai vrut să-mi spui ca poţi si că vrei, dar tu nu ai vrut. Ai spus NU. Şi acum zac în dezolare... Plîng şi sufăr, rîd şi zîmbesc... Frumos...

...ai spus "nu"...
...mi-ai înşelat sufletul...
...frumos...
...nu mai gîndesc...

"Am aflat de curînd că doar în ochii ei infinitul se lasă pipăit, fără să riposteze a nemărginire. Şi ţtiu acum că doar acolo, pe pata irisului şi-n seninul albastru de cer neplouat, se-ntîmplă iubiri. Din alea sfăramicioase, ca biscuiţii din aluat trist, din care rupe mereu şi-mi dă şi mie atunci cînd mă apucă foamea de tandreţuri."

"Am aflat..."

Materie

Un tată mergea împreună cu fiul său pe o stradă a oraşului unde erau buticuri şi tot felul de magazine. Părintele băiatului ducea o pungă grea, plină de pachete. Era 1 iunie şi tatăl socotea că datoria lui era să-l mulţumească pe copilul său cumpărîndu-i tot felul de jucării. Omul era destul de plictisit şi parcă puţin nemulţumit. Copilul nu deborda de fericire, deşi primise atîtea daruri. Astfel că, la un moment dat, cel matur răbufni, întorcîndu-se spre băiat: "Ţi-am luat costumul roşu de cosmonaut, ţi-am luat robotul care se transformă, ţi-am luat tricou asa cum au fotbaliştii... ce vrei să-ţi mai iau?" "Ia-mă de mînă".
(Augustin Paunoiu)

Tăcere

"Tăcerea este o cale de a aştepta, o cale de a veghea şi o cale de a asculta cele ce se petrec înlauntru şi în afara noastră. Este o cale a interiorizării, a opririi şi apoi a cercetării cămărilor inimii, şi centrul vieţii. Este o cale de pătrundere înlauntru, în aşa fel încît pînă la urmă să nu mai ieşim în afară. Tăcerea nu este niciodată o simplă încetare a cuvintelor; ar fi o definiţie prea restrictivă şi prea negativă a tăcerii. Mai curînd ea este pauza ce leagă toate cuvintele rostite şi nerostite - şi de fapt le dă sens. Tăcerea este cleiul ce lipeşte atitudinile cu acţiunile noastre. Tăcerea este plinătatea, nu gol; ea nu este absentă ci conştientizarea unei prezenţe. Întreaga fugă în pustie se poate rezuma prin prioritatea şi practicarea liniştirii." (Pr. John Chryssavgis)

Concrete world...

Anemie de suflet

Tot sau nimic

Nimic mai mult...

Resemnare...

Parfum

Viciu

Prea tîrziu...

Mulţi dintre noi ne petrecem tinereţea sau chiar întreaga viaţă căutând Marea Dragoste descrisă în atâtea cântece, filme şi cărţi, dragostea aceea pură şi înălţătoare, care să ne îndemne la fapte deosebite, să ne facă mai buni şi să ne împlinească existenţa, fără să ne dăm seama decât mai tîrziu că ceea ce căutam era de cele mai multe ori lîngă noi de la bun început, de când am venit pe lume.

,,Fiecare fiinţă umană civilizată, beneficiind de o conştiinţă oricît de evoluată, este tot un om arhaic în straturile adînci ale psihicului său.” (C.G. Jung)

Just smile!

Existenţa noastră nu ne serveşte întotdeauna dulceţuri aromate în chesele de sticlă colorată. Avem şi zile proaste, avem toane, avem pretenţii de la noi şi de la ceilalţi. Dar asta nu înseamnă că viaţa este o continuă uvertură din opera ochilor plînşi şi a sufletelor îndurerate. Întotdeauna avem de unde alege. La fel cum întotdeauna avem puterea să convertim stresul distructiv în... constructiv. Dă-i cu totul altă formă şi culoare. Transformă-ţi stresul în emoţii pozitive - adevarate catalizatoare pentru visul în aşteptare al zilei de mîine. -  Lucian Dragoi

Vis aglomerat

Lumea este un registru de născuţi şi de decedaţi, o enciclopedie cu miliarde de intrări de dicţionar însemnând fiecare în parte povestea unei vieţi omeneşti. La urma urmei, orice biografie poate fi redată în doar câteva cuvinte, imensa majoritate a indivizilor trăind şi murind în anonimat. Se întâmplă astfel pentru că ne manifestăm într-o lume ultraaglomerată, sufocată de detalii inutile. Iar când realizăm deconturile şi bilanţurile, regretăm amarnic deciziile pe care nu le-am luat: ,,Toate vieţile pe care le-am fi putut trăi, toţi oamenii pe care nu-i vom cunoaşte niciodată, care nu vom fi niciodată, sunt peste tot. Aceasta e lumea". (Motto din Aleksandar Hemon)

Un ultim gînd..

Ne naştem, creştem, iubim, ne despărţim. De amintiri, de locuri iubite, de cei şi cele dragi, şi-n final, de viaţă. La sfârşitul drumului, indiferent de ceea ce am ales, privim înapoi, întorcându-ne la rădăcini ... în singurătatea fiecăruia în naştere şi-n moarte, care sunt ultimele gânduri pe care le lăsăm pe pământ?

Umbrele ploii

A fost seara în care clopotele minţii au început să bată cu putere.A fost ploaia care ne-a unit în tăceri şi strîngeri de mînă. Ne-am udat pînă la piele şi ne-am pierdut de lume. Retrăiam dezmăţul îndragostirilor puierile şi fără prea mult sens. Ca doi liceeni trecuţi prin zeci de toamne. A ploua în mine şi în ea cu stropi de fercire umană. Umbrele erau acasă. În hol. Dar... cine a zis ca aveam nevoie de ele?

...soaptă...

Cînd buzele se închid a poarta ferecată, se aprind pe rînd simţuri pîna mai ieri adormite şi parcă se spintecă cerul deasupra noastră. Intram în dialog cu sfinţii nevazuţi şi înţelepţii lumilor înalte de la care ne luăm învăţătura. Plecăm urechea la cuvîntarea lor şi ne primim ghidajul din prelegerile pe care le coboară peste noi. Apoi cerul se închide la loc şi gura începe sa mărturisească. Sa taci cand îţi vorbesc cei mai pregătiţi si hăruiţi decat tine, îţi poate aduce salvarea de care ai nevoie. Să aflii ce nu ştii din gura înzestraţilor lumii e pură binecuvîntare. - Liana Ganea                                    Insa ai grijă...

Cioburi

Mă tot bîntui prin oase şi capilare cu zilele! Nu eşti tu, sunt doar resturi de sticlă spartă care-mi stau împrăştiate pe suflet. Nu le-a adunat nimeni de acolo de cînd ai plecat. Atît mi-a rămas. Atît mi-ai lăsat. Cioburi. Ce să fac cu ele? Mai bine prinde-mi din zbor dorul şi călătoreste înapoi spre locul în care m-ai uitat. Vino să faci curat prin mine şi să mă iubeşti ca atunci... stii tu cînd...

Datorie sau nepăsare... noi alegem

"Suntem lumina nestinsă din Lampadarul Universal, pură şi neamestecată energie aducătoare de vindecare şi moracol în vieţile celor încercaţi. Suntem faşii de nor alb din care aşteptăm să ne plouă în palme cu picuri de dumnezeire, la gandul ca ne vor potoli setea de devenire întru cunoaștere. Suntem sclipire divină din cap până-n picioare. Și-avem misiunea să împărțim din scânteia noastră cu toți cei care, dintr-un motiv sau altul, trăiesc în întuneric. Avem cu toții o îndatorire sacră față de Natură: să rupem câte puțin din licărirea noastră și să dăm și celor care s-au stins în bătaia vântului sau, pur și simplu, au uitat ”să-și aprindă felinarele”. Să ne-ajutăm între noi în numele Firii, să împărțim strălucire cu aceia dintre semenii noștri care abia mai pâlpâie, să ne unim brațele a candelabru și să dăm șansa ”orbilor” să-și recapete vederea.” © Liana Ganea *extras din cartea Eseuri de weekend

Într-o zi...

Într-o zi vei ajunge exact acolo unde ai fost cu gîndul de atîtea ori! Într-o zi vei fi deasupra tuturor şi vei privi către lume de acolo, de sus, de creştetul norilor. Într-o zi vei atinge culmi despre care doar ai citit în poveşti cu eroi sau ai visat în nopţi terfelite de regrete... Într-o zi îţi vei scutura picioarele cu vădită desfătare peste toate cîte sunt sub tine, vei zîmbi în sinea ta şi te vei admira în secretul pentru ambiţia şi sacrificiul care ţi-au croit drum prin mulţime. Vei mulţumi Cerului pentru perechea de aripi luată cu împrumut şi probabil că n-o să vrei să mai cobori de acolo niciodată... © Eseuri de weekend

însa toate într-o zi...