Cioburi

Mă tot bîntui prin oase şi capilare cu zilele! Nu eşti tu, sunt doar resturi de sticlă spartă care-mi stau împrăştiate pe suflet. Nu le-a adunat nimeni de acolo de cînd ai plecat. Atît mi-a rămas. Atît mi-ai lăsat. Cioburi. Ce să fac cu ele? Mai bine prinde-mi din zbor dorul şi călătoreste înapoi spre locul în care m-ai uitat. Vino să faci curat prin mine şi să mă iubeşti ca atunci... stii tu cînd...