luni, 23 decembrie 2013

Din scrîşnetul dinţilor ai reuşit să-mi vinzi o lacrimă smulsă din cioburile gîndurilor. Şi am crezut... Ai vrut să vezi cum ceaţa din faţa ochilor mei să-mi întunece din nou privirea, şi sa orbesc... Ai vrut să-mi spui ca poţi si că vrei, dar tu nu ai vrut. Ai spus NU. Şi acum zac în dezolare... Plîng şi sufăr, rîd şi zîmbesc... Frumos...

...ai spus "nu"...
...mi-ai înşelat sufletul...
...frumos...
...nu mai gîndesc...

vineri, 20 decembrie 2013

"Am aflat de curînd că doar în ochii ei infinitul se lasă pipăit, fără să riposteze a nemărginire. Şi ţtiu acum că doar acolo, pe pata irisului şi-n seninul albastru de cer neplouat, se-ntîmplă iubiri. Din alea sfăramicioase, ca biscuiţii din aluat trist, din care rupe mereu şi-mi dă şi mie atunci cînd mă apucă foamea de tandreţuri."

"Am aflat..."

joi, 12 septembrie 2013

Materie

Un tată mergea împreună cu fiul său pe o stradă a oraşului unde erau buticuri şi tot felul de magazine. Părintele băiatului ducea o pungă grea, plină de pachete. Era 1 iunie şi tatăl socotea că datoria lui era să-l mulţumească pe copilul său cumpărîndu-i tot felul de jucării. Omul era destul de plictisit şi parcă puţin nemulţumit. Copilul nu deborda de fericire, deşi primise atîtea daruri. Astfel că, la un moment dat, cel matur răbufni, întorcîndu-se spre băiat: "Ţi-am luat costumul roşu de cosmonaut, ţi-am luat robotul care se transformă, ţi-am luat tricou asa cum au fotbaliştii... ce vrei să-ţi mai iau?" "Ia-mă de mînă".
(Augustin Paunoiu)

miercuri, 31 iulie 2013

Tăcere



"Tăcerea este o cale de a aştepta, o cale de a veghea şi o cale de a asculta cele ce se petrec înlauntru şi în afara noastră. Este o cale a interiorizării, a opririi şi apoi a cercetării cămărilor inimii, şi centrul vieţii. Este o cale de pătrundere înlauntru, în aşa fel încît pînă la urmă să nu mai ieşim în afară. Tăcerea nu este niciodată o simplă încetare a cuvintelor; ar fi o definiţie prea restrictivă şi prea negativă a tăcerii. Mai curînd ea este pauza ce leagă toate cuvintele rostite şi nerostite - şi de fapt le dă sens. Tăcerea este cleiul ce lipeşte atitudinile cu acţiunile noastre. Tăcerea este plinătatea, nu gol; ea nu este absentă ci conştientizarea unei prezenţe. Întreaga fugă în pustie se poate rezuma prin prioritatea şi practicarea liniştirii." (Pr. John Chryssavgis)

marți, 23 iulie 2013

Prea tîrziu...

Mulţi dintre noi ne petrecem tinereţea sau chiar întreaga viaţă căutând Marea Dragoste descrisă în atâtea cântece, filme şi cărţi, dragostea aceea pură şi înălţătoare, care să ne îndemne la fapte deosebite, să ne facă mai buni şi să ne împlinească existenţa, fără să ne dăm seama decât mai tîrziu că ceea ce căutam era de cele mai multe ori lîngă noi de la bun început, de când am venit pe lume.

,,Fiecare fiinţă umană civilizată, beneficiind de o conştiinţă oricît de evoluată, este tot un om arhaic în straturile adînci ale psihicului său.” (C.G. Jung)


sâmbătă, 20 iulie 2013

Just smile!

Existenţa noastră nu ne serveşte întotdeauna dulceţuri aromate în chesele de sticlă colorată. Avem şi zile proaste, avem toane, avem pretenţii de la noi şi de la ceilalţi. Dar asta nu înseamnă că viaţa este o continuă uvertură din opera ochilor plînşi şi a sufletelor îndurerate. Întotdeauna avem de unde alege. La fel cum întotdeauna avem puterea să convertim stresul distructiv în... constructiv. Dă-i cu totul altă formă şi culoare. Transformă-ţi stresul în emoţii pozitive - adevarate catalizatoare pentru visul în aşteptare al zilei de mîine. -  Lucian Dragoi

vineri, 19 iulie 2013

Vis aglomerat

Lumea este un registru de născuţi şi de decedaţi, o enciclopedie cu miliarde de intrări de dicţionar însemnând fiecare în parte povestea unei vieţi omeneşti. La urma urmei, orice biografie poate fi redată în doar câteva cuvinte, imensa majoritate a indivizilor trăind şi murind în anonimat. Se întâmplă astfel pentru că ne manifestăm într-o lume ultraaglomerată, sufocată de detalii inutile. Iar când realizăm deconturile şi bilanţurile, regretăm amarnic deciziile pe care nu le-am luat: ,,Toate vieţile pe care le-am fi putut trăi, toţi oamenii pe care nu-i vom cunoaşte niciodată, care nu vom fi niciodată, sunt peste tot. Aceasta e lumea". (Motto din Aleksandar Hemon)

joi, 18 iulie 2013

Un ultim gînd..

Ne naştem, creştem, iubim, ne despărţim. De amintiri, de locuri iubite, de cei şi cele dragi, şi-n final, de viaţă. La sfârşitul drumului, indiferent de ceea ce am ales, privim înapoi, întorcându-ne la rădăcini ... în singurătatea fiecăruia în naştere şi-n moarte, care sunt ultimele gânduri pe care le lăsăm pe pământ?

marți, 16 iulie 2013

Umbrele ploii

A fost seara în care clopotele minţii au început să bată cu putere.A fost ploaia care ne-a unit în tăceri şi strîngeri de mînă. Ne-am udat pînă la piele şi ne-am pierdut de lume. Retrăiam dezmăţul îndragostirilor puierile şi fără prea mult sens. Ca doi liceeni trecuţi prin zeci de toamne. A ploua în mine şi în ea cu stropi de fercire umană. Umbrele erau acasă. În hol. Dar... cine a zis ca aveam nevoie de ele?

vineri, 12 iulie 2013

...soaptă...

Cînd buzele se închid a poarta ferecată, se aprind pe rînd simţuri pîna mai ieri adormite şi parcă se spintecă cerul deasupra noastră. Intram în dialog cu sfinţii nevazuţi şi înţelepţii lumilor înalte de la care ne luăm învăţătura. Plecăm urechea la cuvîntarea lor şi ne primim ghidajul din prelegerile pe care le coboară peste noi. Apoi cerul se închide la loc şi gura începe sa mărturisească. Sa taci cand îţi vorbesc cei mai pregătiţi si hăruiţi decat tine, îţi poate aduce salvarea de care ai nevoie. Să aflii ce nu ştii din gura înzestraţilor lumii e pură binecuvîntare. - Liana Ganea                                    Insa ai grijă...

joi, 11 iulie 2013

Cioburi

Mă tot bîntui prin oase şi capilare cu zilele! Nu eşti tu, sunt doar resturi de sticlă spartă care-mi stau împrăştiate pe suflet. Nu le-a adunat nimeni de acolo de cînd ai plecat. Atît mi-a rămas. Atît mi-ai lăsat. Cioburi. Ce să fac cu ele? Mai bine prinde-mi din zbor dorul şi călătoreste înapoi spre locul în care m-ai uitat. Vino să faci curat prin mine şi să mă iubeşti ca atunci... stii tu cînd...

miercuri, 10 iulie 2013

Datorie sau nepăsare... noi alegem

"Suntem lumina nestinsă din Lampadarul Universal, pură şi neamestecată energie aducătoare de vindecare şi moracol în vieţile celor încercaţi. Suntem faşii de nor alb din care aşteptăm să ne plouă în palme cu picuri de dumnezeire, la gandul ca ne vor potoli setea de devenire întru cunoaștere. Suntem sclipire divină din cap până-n picioare. Și-avem misiunea să împărțim din scânteia noastră cu toți cei care, dintr-un motiv sau altul, trăiesc în întuneric. Avem cu toții o îndatorire sacră față de Natură: să rupem câte puțin din licărirea noastră și să dăm și celor care s-au stins în bătaia vântului sau, pur și simplu, au uitat ”să-și aprindă felinarele”. Să ne-ajutăm între noi în numele Firii, să împărțim strălucire cu aceia dintre semenii noștri care abia mai pâlpâie, să ne unim brațele a candelabru și să dăm șansa ”orbilor” să-și recapete vederea.” © Liana Ganea *extras din cartea Eseuri de weekend

Fotografie: ”Sunt vise care se lasă duse de vânt precum baloanele din copilărie și-apoi se sparg pe undeva, prin ramurile răsucite ale vreunui copac ostenit din grădinile părăsite ori peste gardurile caselor în care nu mai locuiește nimeni.” © Liana Ganea *fragment din cartea Eseuri de weekend

marți, 9 iulie 2013

Într-o zi...

Într-o zi vei ajunge exact acolo unde ai fost cu gîndul de atîtea ori! Într-o zi vei fi deasupra tuturor şi vei privi către lume de acolo, de sus, de creştetul norilor. Într-o zi vei atinge culmi despre care doar ai citit în poveşti cu eroi sau ai visat în nopţi terfelite de regrete... Într-o zi îţi vei scutura picioarele cu vădită desfătare peste toate cîte sunt sub tine, vei zîmbi în sinea ta şi te vei admira în secretul pentru ambiţia şi sacrificiul care ţi-au croit drum prin mulţime. Vei mulţumi Cerului pentru perechea de aripi luată cu împrumut şi probabil că n-o să vrei să mai cobori de acolo niciodată... © Eseuri de weekend

Fotografie: ”Într-o zi vei ajunge exact acolo unde-ai fost cu gândul de atâtea ori! Într-o zi vei fi deasupra tuturor și vei privi către lume de-acolo de sus, de dincolo de creștetul norilor. Într-o zi vei atinge culmi despre care doar ai citit în povești cu eroi sau ai visat în nopți terfelite de regrete... Într-o zi îți vei scutura picioarele cu vădită desfătare peste toate câte sunt sub tine, vei zâmbi în sinea ta și te vei admira în secret pentru ambiția și sacrificiile care ți-au croit drum prin mulțime. Vei mulțumi Cerului pentru perechea de aripi luată cu împrumut și probabil că n-o să mai vrei să cobori de-acolo niciodată!” © Eseuri de weekend 

Comenzile se primesc pe www.menssana-incorporesano.com

însa toate într-o zi...

luni, 1 iulie 2013

...o chestie...

”Prin iubire nu te anulezi, ci te regăsești pe tine însuți și te îmbogățești cu felul celuilalt de a fi. În iubire trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobai prin podul sufletului lui și să nu dai buzna cu nori de ploaie peste primăvara ei...Să nu intri cu excavatorul peste flori! Nu sfidați Amorul și legile lui! Nu vă încrâncenați și nu vă vorbiți la mânie. Mai bine faceți loc tăcerii și căutați-vă din priviri a doua zi. E de ajuns să gravitezi în jurul împlinirii celuilalt și vei vedea cum povestea voastră începe să dea rod iar viața capătă noi și abisale sensuri.”
 Liana Ganea *fragment din cartea Eseuri de weekend

duminică, 30 iunie 2013

Suavis Clamoribus (Strigăte dulci)

...versuri scrise la sunetul ploii... eliberarea unui suflet ingîndurat prins în capcana vieţii, relatînd un caz adevarat; sau nu...

De sub salcie privim cerul pasionaţi
Privind lumina noastră cum urca în paradis,
Credeam că niciodată nu vom fi speriaţi
De un suflet închis.

În seara asta, pe stradă în lumina lunii
Vom arăta lumii că a greşit
 Prin umorul inert al gîndirii
Un vulgar şi aprig senzualism irosit.

Ca un copil blond şi pasionat
Prins în mreaja tinereţii,
Dînd dovadă de un suflet nevinovat
A spus adio vieţii...

Prin imaginea femeii iubite ucise,
Ca o căprioară blondă înjunghiată
 Înlacrimata şi stupida melancolie murise
Ca o joaca de copii nevinovată.

Salcie, se plînge azi,
Dupa cum am minţit sub stele
Că niciodata n-o sa cazi
Rîzaînd încrezator printre ele.

Încremenit în spasm şi cu impresia uitării,
O impresie de mizerie dureroasă
Caut cu disperare şansa scăpării
Crezînd ca nimănui nu-i pasă.

În fiecare noapte le-am citit din nou
Scrisorile prinse cu amintiri amare,
Disper, şi mă trezesc într-un cavou
Cu voci ce-ţi dau scăpare.

Aud voci în capul meu,
Am o voce ce este salvarea mea,
O voce ce mă scapă de greu,
O voce ce nu pare a fi rea.

"Urăşte să iubeşti şi iubeşte să urăşti".
Am o voce ce prezintăa absolutul,
O voce ce te face sa zîmbeşti
Şi puterea de a schimba trecutul.

Aud voci ce plîng in tăcere,
Voci ce rîd de plăcere,
Incrusta realitate mi se pare o prefacere
Iar explicaţiile amare o binefacere.

Îmi desfac aripile negre şi aştept
Să văd cum această mulţime pestriţă piere,
Lupt singur dîndu-mă un mare înţelept
Aşteptînd ca dreptatea să se prefacă în asfixiere.

Totul însă se schimbă într-o tainică durere.
Văd eroi murind pentru necunoscuţi
Şi am un gust de sînge plin de mizerie
Stînd deodata în faţa unei scene cu ochi muţi.

Văd întunericul care intră în trup
Pe cînd umbrele încep să vopsească scene,
Toate neplăcerile se adun într-un singur trup
Iar sîngele nu mai curge prin vene.

Un curs de apă a fluxurilor de indiferenţă
Fac numele meu sa creeze durere,
Salcie, se plînge azi, vocile nu mai fac vreo diferenţă,
Ele vor doar sînge şi sfîşiere.

Sunt îngrozit între aceşti patru pereţi,
Cu aceste aripi rupte cad în neant
Sunt atît de pierdut, înfipt în sute de săgeţi
Şi aştept în zadar cîteva cuvinte de diamant.

Atunci cînd lumea este plină de victime
În acest loc impur ciclul suferinţelor continuă,
Lovesc pietre ce cad în iad cu asprime
Iar strigătele sufletului mă extenuă.

Lumea mea începe să se prăbuşească;
Disperat, eu încerc să mă feresc
Însa refugiile sufletului doresc să lipsească
Ca eu niciodată să mai iubesc.

Toţi avocaţii sunt lipsiţi de apărare
Iar toţi judecătorii sunt vinovaţi.
Toţi doresc şi cea mai mica scăpare
Uitînd de prieteni, uitînd de părinţi, uitînd de fraţi.

Cînd am auzit sunetele trîmbiţei dintr-un foc,
Am ştiut că cineva mă va salva.
Lupta a fost pierdută, si recunosc
Că viaţa a crescut ceea ce eu nu pot dizolva.

Tristeţe am transportat adînc în inima mea
Creîndu-se o inevitabilă izolare,
Credeam că lumina întunericului nu va apărea
Iar pe pajiştea unde am minţit nu va fi vreo floare.

Plin de durere şi suferinţă, o rază mi s-a arătat:
Am visat-o pe ea, copilul blond si pasionat,
Însa de la trupul suav si bine sculptat
Am văzut un trup vînăt şi deziluzionat.

- Nu-mi rosti numele meu, eu sunt durerea,
Spune-mi că sunt fără speranţă, pierdut !-
Însa cuvintele mele, extragerea, lăcrimarea,
Durerea din ochii mei nu s-au văzut.

- Într-adevăr, merită toate? M-ai ruinat,
Ziua în care tu nu te-ai întors şi ai fugit
Simţeam că în mine se cicatrizează răni, leşinat
Am fost, şi foarte dezamăgit.-

Chipul ei era ca ceara, însă nu conta,
Vroiam ca întrebările mele să o doboare
Şi să ştie ca nimic nu mă mai poate încînta.
Însă nimic. Părea o nepăsătoare.

Deodata, chipul ei dispăru, însă,
O voce calda m-a făcut să lăcrimez
Şi am simţit din nou o inimă aprinsă
Ce m-a făcut din nou să visez.

- În seara asta,  pe stradă în lumina lunii
Dincolo de suferinţa pe care ai cunoscut-o
Sper ca-ţi vei găsi drumul inimii
Şi găseşte credinţa pe ca ai pierdut-o.

Ciclul suferinţelor vor continua
Dar amintirile te vor face mai puternic
Într-o zi, noi dom vom zbura
Şi ne vom privi din nou himeric.

Tristeţe ai transportat adînc în inima ta
Lupta nu a fost pierdută, ci cîştigată,
Căci tu ai lăsat pacea în gîndirea ta
Iar suferinţa a fost alungata.

Păstrează lumînari aprinse pe pervazul ferestrei,
În fiecare noapte voi vedea lumina,
Nu mă vei vedea stînd aici, aşa cum vrei,
Ci închide ochii şi vei simţi fericirea.-

Ea a spus că fiecare zi e un cadou
Şi că primul pas este să te laşi ghidat de soartă.
În sfîrsit, pot simţi din nou ploaia! M-am eliberat din cavou
Şi pot din nou să gust din cer fără ceartă.

Tristeţe am transportat adînc în inima mea,
Viaţa a crescut ceea ce eu nu pot invinge;
Însă chiar dacă oamenii te tratează cu pastile de sictir,
Nu te lăsa dus de bunăvoie în cimitir.

"Nu dispera cănd soarta de apasă
Si nu plînge de al tău destin
Căci după un chin, viaţa e mai frumoasă
Cum după soare, ceru-i mai senin."

Noi vom dori pace pentru totdeauna
Însa stau şi mă uit către apus
Cum toate suferinţele se adună
Si se transformă toate într-un Suavis Clamoribus.


........fi optimist, fi pregătit, speră...........